O doamnă care se semnează cu prenumele Bianka are următoarea problemă legată de achiziția, printr-un intermediar român, a unui autovehicul importat din Germania. Am postat răspunsul și îl redăm mai jos pentru a ști ce să faceți în cazul în care doriți să cumpărați un autovehicul din UE printr-un intermediar.
Înşelăciune, fals şi uz de fals acte auto
Bună! Am o problemă destul de mare…Am achiziționat un autoturism de la un cetăţean român care nu avea dreptul de proprietate asupra acelui autoturism. Respectivul l-a achizițonat din Germania cu actele anulate/invalide, iar acesta mi-a vândut mie autoturismul cu acele acte. Nu avea numerele de Germania pe maşină, nu avea contract de vânzare-cumpărare între el şi proprietarul din Germania, şi nu erau complete actele pe care dânsul mi le-a dat… Pe româneşte, am luat o mare ţeapă, neştiind nimic despre cumpărarea unei maşini din Germania… Dar, după ce am scos numerele roşii( cum le-am primit, nu se ştie), am fost bineînţeles la RAR, unde am aflat că actele nu sunt valabile. Am încercat apoi să stau de vorbă cu domnul de la care am cumpărat maşina, să îi dau posibilitatea de a ne înţelege amiabil, adică să îmi dea banii înapoi şi să îi dau maşina, dar fără niciun rezultat. După ce am vorbit 3 zile despre bani, mi-a spus că îmi aduce actele din Germania, doar să mai am puţină răbdare… L-am mai lăsat 2 zile, după care nu a mai răspuns la telefon şi am mers la poliţie să depun o plângere pentru înşelăciune…. Domnul Director, de la Direcţia de Înmatriculări, mi-a spus că e posibil ca cei de la parchet/ procuratură, să îmi dea o hotărâre prin care să pot înmatricula maşina, şi că banii nu o să îi mai recuperez. Domnul de la poliţie, cu care am stat de vorbă şi la care am depus plângerea, la fel mi-a spus , că nu există posibilitatea ca eu să îmi recuperez banii… După toate „teoriile” pe care le-am auzit, aş dori câteva răspunsuri de la un avocat care s-a mai confruntat cu o astfel de problemă…Ce se poate întâmpla în acest caz, dacă am posibilitatea şi când să îmi mai recuperez banii şi, eventual, daune morale, dacă i se va întocmi dosar penal şi va face nişte ani de puşcărie pentru înşelăciune, fals în acte şi uz de fals, şi vânzarea unui bun care nu îi aparţine, dacă există posibilitatea ca după încheierea procesului să pot înmatricula maşina (deşi mă costă foarte mulţi bani ( în jur de 1000 euro), pentru că nu e în regulă nici mecanic, dacă durează mult un astfel de proces pentru că eu am valabilitate pentru numerele roşii până în 24.09 (n.n. anul 2017), şi trebuie să mă mut din Bucureşti zilele acestea… Dacă e cineva aici care mă poate ajuta, eu vă mulţumesc foarte mult pentru ajutor anticipat!! O seară frumoasă!
Răspuns
Bună Bianka,
Numele meu este Leo de la biroul Acte Auto Leo şi activez de 11 ani în domeniul înmatriculărilor auto.
Din păcate, nu eşti singura în această situaţie, aceşti „vânzători” de maşini profită de necunoştinţa cumpărătorilor de bună-credinţă şi câştigă foarte mulţi bani nemeritaţi.
Te afli în situaţia înmatriculării unui autovehicul importat din UE care nu a mai fost înmatriculat în România (A vinde către intermediar B, B vinde către C).
Iată mai jos lista de documente pe care cumpărătorul final C (în cazul tău, chiar tu) trebuie să le verifice pentru a avea siguranţa tranzacţiei:
- Document ce atestă dobândirea vehiculului (poate fi reprezentat de contract de vânzare-cumpărare în limba străină sau factură în limba străină);
- Documente de provenienţă (cartea vehiculului şi certificatul de înmatriculare în limba străină);
- Contract de vânzare-cumpărare sau contract de înstrăinare-dobândire în limba română întocmit între vânzătorul român şi cumpărătorul român;
- Cerificat de atestare fiscală furnizat de vânzătorul român (sau viza organului fiscal al vânzătorului pe contractul de înstrăinare-dobândire, dacă este folosit modelul din Fig.2).

Fig.1 – Cartea de identitate a autovehiculului radiat (Germania) – Brief Anulat

Fig.2 – Contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport
Este o idee bună întotdeauna, înainte de achiziţionarea unui autovehicul, să apelezi la un Serviciu de reprezentare din partea unui Birou de Acte Auto.
Dacă doreşti mai multe detalii, voi fi bucuros să-ţi ofer o consultanţă GRATUITĂ pentru problema ta specifică, doar dă-mi te rog un telefon la numărul nostru 0721.251.192.
Pe curând,
Leo – Acte Auto Leo
Sursa unde am găsit problema Biankăi: http://www.avocatura.com/forum/viewtopic.php?t=29326
Gelu says:
Buna ziua. Am nevoie de sfatul dumneavoastră. Doresc să achizitionez o mașină , m-am documentat de pe net un pic dar vreau părerea unui expert in materie de acte. Ce ar trebui sa ii cer vânzătorului sa prezinte la vânzare cumpărare . Mulțumesc.
6 septembrie 2019 — 22:11
Mitica says:
Buna ziua am si eu o problema am facut schimb cu un samsar si pe deasupra mai gace si acte false si itp si mia dat o masina cu talon fals si cu itp la fel ce pot face in situatia asta
3 martie 2020 — 10:52
Aurel dumitru says:
Am luat o mașină de la un samsar cu contract de vînzare cumpărare dar după ce am facut Raru la poliție înmatriculare miau spus că nu pot înmatriculat masina ca este adusă Din norvegia si nu ia plătit vama .ce pot face in situatia asta va rog sa ma ajutati
27 martie 2020 — 20:00
Leo says:
Buna ziua
Nu cred ca o puteti inmatricula.
Aveti grija unde intocmiti documentele
In curand vom avea doar agentii de inmatriculari autorizate.
30 martie 2020 — 9:49
Vasilica says:
Buna ziua am cumparat o mașină de la o femeie in rate anu trecut si nu am facut nimic la mana nici contract nimic am avut toate actele masini i le am dat sa facem acte si nu mai vrea ma rog de ea si nu mai vrea sa facem contract de vanzare
15 aprilie 2020 — 22:09
CLEJ Sorin adrian says:
Buna ziua fostul concubin al mamei mele a vândut doua autovehicule fără știrea mamei mele este drept le-au cumpărat împreună dar proprietar este doar mama mea pe ambele mașini însă specific ei nu mai locuiesc împreună de aproximativ cinci ani. Cum a putut el vinde auto vehiculele fără acte și fără știrea ei este posibil așa ceva? Și ce se poate face in cazul asta deoarece ei sunt acum in partea de partaj și la casa sunt amândoi proprietari deși el a părăsit casa in urma cu cinci ani și acum mama mea vrea sa îl despăgubească pentru casa dar în legătură cu mașinile este posibil sa le vinzi fara sa fi proprietar și fără acte și fără știrea proprietarului asta nu înseamnă că a făcut fals în acte sau nu știu va rog să mă ajutați ce poate să facă va mulțumesc
7 august 2020 — 12:15
Leo says:
Bună Sorin
Pare a fi un fals la mijloc.
Va sfătuiesc sa faceți plângere la politie
13 august 2020 — 17:42
Gabriel says:
Bună ziua am o problema am achiziționat anul trecut un autovehicul iar de buna credinata mam inteles cu proprietarul ca în următoarele zile sa îmi trimită fiscalul….După 3 luni de zile nici la ora actuala nu am acel fiscal și proprietarul ma minte spunând astăzi mâine și tot asa…ce ma sfătuiți sa fac .Mulțumesc anticipat
9 martie 2022 — 13:35